Am ajuns cu bine. Cand am plecat din Brasov ningea, iar la Bucuresti era soare si cald. Pe avion am cunoscut oameni tare de treaba cu care am stat la taclale tot drumul. In Lille e foarte cald, maine ma duc sa ma plimb, sa trag niste poz(n)e.
PS: Deci, care sunt sansele sa te intalnesti de 4 ori consecutiv cu acelasi tip pe avion? Acum sa va vad 
Vine iarna. In Lille au aparut deja tot felul de luminite si trenulete, cerbi si tot tacamul pentru Craciun. Zapada nu e, dar e din aceea artificiala prin locurile in care au instalat ei toate treburile astea. Planul era sa vin acasa de sarbatori, dar pretul biletului se umfla pe zi ce trece. Ma demoralizeaza complet. M-am uitat de un tren ceva, si ala scump. Auzisem la cineva ca ar merge acasa cu masina dar cum eram convinsa ca merg cu avionul, nu i-am spus omului da sau nu si nu stiu cum sa-l gasesc. Ma oftic. Am gasit un bilet ceva mai ieftin pe 1 ianuarie. Intors. Adica de Sf. Vasile, cand nu circula nici un bus, nici un rahat, si toti sunt beti morti, eu ar trebui sa ajung la Bucuresti sa iau avionul. Va urasc, ma!
Acasa… Ce cuvant ciudat. Ce zi, azi. Tren, autobuz, avion cu turbulente, autocar, tren pentru inca 5 minute ca apoi sa cobor si sa urc in masina pana la Brasov. A fost o zi incarcata.
La aeroport m-am enervat iar (chiar cred ca belgii au ceva personal cu mine), de fiecare data cand iau avionul din Belgia ma pun astia sa-mi desfac geanta. Odata m-au acuzat ca am droguri la mine. In fine. Avionul era plin ochi, ca niciodata. Doi tineri binevoitori si plini de istorisiri basite s-au asezat langa mine. Tot ce vreau in avion este sa dorm. Nu s-a putut. In schimb, am aflat lucruri foarte (ne)interesante despre persoane pe care (sper) nu le voi mai revedea vreodata – am despre cum l-a parasit prietena pe Florin, despre cum el nu e fitos asa cum spun altii, pentru ca a plecat in Germania dar a ramas acelasi. Whatever! M-a facut sa zambesc cand a zis ca Varsovia este in Rusia. Mai bine dormeam, stiu, dar nu s-a putut cu asa companie.
Am ajuns in Bucuresti. Se vede. Claxoane, masini, praf si tigani. Am cumparat bilet de autobuz si am asteptat cuminte in statie. Dupa cateva minute mi-am dat seama ca nu asteptam in locul potrivit si m-am invartit ca gasca sa gasesc indicator. A venit autobuzul, am urcat, am compostat biletul. Un tanar amabil din spate a tipat : “Fa, da’ de ce faci, FA, biletul?” M-am speriat. Un nene s-a intors la el si i-a tipat ca daca mai comenteaza ceva “zboara” din autobuz. Mi-a placut asta si i-am zambit.
Am ajuns la gara. Era sa pierd trenul asa ca am fugit. Am fugit si am fugit ca vagonul era (si normal!) la urma de tot. Am urcat transpirata toata si m-am chinuit un pic sa urc valiza. La nici 2 minute dupa aceea m-a sunat un prieten sa imi spuna sa cobor ca are drum spre Brasov si ma duce el. A urmat o cearta. Nervi. Coboara valiza ca omul fuge dupa tren. Am coborat valiza dar imi venea sa-i dau cu ea de cap. L-am certat tot drumul. Dar macar am avut un drum placut, cu istorisiri interesante, nu basite, ca in avion. Prietenul mi-a povestit ca cineva i-a vomitat in adidasi odata. Mi s-a parut amuzant si de asta si scriu. Ii si multumesc pe aceasta cale ca m-a adus pana aici si m-a suportat, si m-a tinut sa nu-i dau cu valiza de cap 
Concluzia: nu este. Am avut o zi lunga si grea, si sunt satula de aeropoarte, trenuri si oameni care cred ca Varsovia este in Rusia. AAAArrrrggggghhhhh. Ma pun in pat.
Gata. M-am hotarat sa mai cheltui niste bani, asa ca mi-am luat bilet spre Romania. Ma duc si ma si intorc, nu stau nici macar o saptamana. Dar promisesem multor persoane ca o sa vin din septembrie, si nu m-am tinut de cuvant. Mi-e groaza de aeropoarte, gari, trenuri, avioane, bagaje, transpiratie, check-in si toate fazele astea, dar, ce sa-i faci? Trebuie. Cum am si vacanta si la scoala si la munca (avantajul de a lucra in invatamant), m-am gandit sa profit. Si, normal, sa cheltui niste bani.
Comentezi?